I am not alone ... am I ?

Intre mila de sine si iluzii de grandoare. Intre grija sincera(?) de altii si egoism rece, calculat, rational ... robotic. Si fara sa cred in nici una. Fara sa stiu care e adevarata, daca e vreo una. Si nici intre. Nici mediu, normal. Nici compromis. Intr-o stare suspendata, oscilanta.

Pana la urma doar eu contez nu? Doar eu pot sa garantez, cu o oarecare certitudine (suporta oare grad de comparatie ? ... in fine), ca exist. Restul. Restul e doar pe baza simturilor nu? Lumea. Tot ce "stiu" ca exista. E doar pe baza de incredere. Incredere in simturi. Incredere ca le interpretez cum trebuie. Incredere un mintea mea ... in mine. Ca asta sunt nu ... eu ? ... mintea mea ... gandurile mele ... ce altceva exista? ... ce altceva conteaza? Ar conta chiar daca ar exista ? ... Eu nu pot sa stiu ce gandeste altcineva. Nu pot sa stiu daca gandeste. El nu poate sa stie ce gandesc eu. Practic tot ce e ... e prin mine. Exista pentru ca vad, aud ... gandesc eu. Exercitiu simplu: eu vad culoarea rosie ... rosu. Eu stiu cum arata ... pentru mine. De unde stiu eu ca oricine altcineva vede rosu ca mine. Poate ce zic eu ca e rosu e pentru el verde. L-ar numi tot rosu ca asta e conventia pentru culoarea respectiva. Un mar ar fi rosu si pentru mine si pentru el si pentru mine chiar daca le-am vedea diferit. Daca e un mar rosu adica :). Nu ai avea cum sa verifici asta. Si o culoare e doar ceva banal. Se poate extrapola pana la cele mai ridicate niveluri. Cum vad eu lumea poate nu o vede nimeni si nu ma refer la cum o interpretez si o inteleg ca aia e clar ca diferit la fiecare, nu are cum sa fie altfel, ci la pur si simplu cum o vad ... forme, culori, sunete. Totu trece printr-un convertor (ca-s inginer ce pula mea ... sa fac analogii inginericesti) si apoi interpretat intr-un fel sau altul de mine. Bun ... da' pana la urma ce conteaza ? ... ce conteaza daca am vedea fiecare diferit lumea ? E chiar posibil sa fie asa si imposibil de verificat. Da' e relevant? OK toata ideea "sunt unic si diferit" suna foarte bine, toti vrem sa auzim asta ... big fucking deal.
Ma intorc. Daca nu pot sti, verifica, ca exista altceva, conteaza acel altceva? Si chiar daca exista ... Singuru lucru pe care poti sa te bazezi, singurul om cu care vei fi in fiecare zi esti tu. Bun, rau, prost ... asta esti si asta ai sa fii pana mori sau innebunesti ... comform definitei noastre a nebuniei ... un om care nu mai poate relationa cu mediul inconjurator. Un om inchis cu gandurile sale. Deprivat de simturi si de contact cu exteriorul. Poate e si asta o forma de iluminare.

Si poate ca mori si devii altceva ... evoluezi ... In ce ... ai sa mai fii TU? Ce ne defineste ca oameni? Ce te defineste pe tine ca fiind tu? Ganduri ... ideii ... sentimente. Explicabile sau nu prin stiinta, evolutie, relgie, ratiune, filozofie ... Irelevante toate. Murind nu pierzi tot ? ... Oamenii mi se par extrem de limitati. Foarte, foarte limitati. De sentimente ... instincte ... limitati. Asadar o forma superioara de inteligenta ar avea foarte putine in comun cu noi. Gelozie, dorinta, determinare, speranta, disperare ... toate sunt strans legate de viata noastra ca oameni. Indepartand mediul, sistemul in care se manifesta nu mai exista necesitatea lor. Asadar o fiinta superioara nu o sa fie geloasa ... nu o sa urasca. Dar o sa iubeasca? Murind ce mai ramane din noi? Asta in prezumtia ca nu disparem pur si simplu. Sigur ... e frumos sa gandesti ca exista ceva superior in noi. Ceva care ne separa de animale. O samanta ... divina. Care se pastreaza dupa moarte facand astfel legatura dintre eul de acum si eul de dupa. Dar care e? Ce parte din noi e superioara? Sa fie iubirea ... dragostea. Religia asa zice. Asa o fi ? ... nu stiu. Parca si asta e cam ... limitata ... si ... omeneasca. Sau poate de fapt fiintele superioare nu sunt atat de ... superioare. Relgia, noastra, ne spune ca si ingerii au cazut nu. Din mandrie. Iata un sentiment intradevar superior. Mandria. Egoismul. Dragostea de sine. Iar se ajunge la asta. Ingerii sunt fiinte superioare nu. Pai si atunci poate nu e mult de "crescut". Poate nu suntem atat de diferiti. Atat de inferiori. Ceea ce ar fi trist ... Oare doar atat sa putem ... asta sa fie limita superioara? Atat de aproape sa fim? Si iata-ne morti ... impacati si caiti ... gasind pacea si bucuria eterna in rai. Oare? Ce ne-ar impiedica sa pacatuim atunci ... sa gresim. Ar exista liberul arbitru nu? Doar nu o sa fim roboti ... zombie. Si e clar ca inteligenta superioara, iluminarea nu o sa ne opreasca sa gresim. Tocmai vorbeam de fiinte superioare care au gresit. Ajungem la doua posibilitati. Vom fi doar ceva mai superiori. Care nu ar fi mare lucru, sincer ... Da' cred ca asta e varianta mai putin plauzibila. A doua e: Vom fi poate complet diferiti. Fiinte eterne nu? Timpul ... exista ceva mai important decat timpul ? Universul si tot ce suntem noi exista doar raportat la timp. Devenind eterni, nelegati de dimensiunea temporala nu mai conteaza nimic de acu. Ideile mai exista fara timp ... sentimente ... ganduri? Nu ne putem imagina o lume fara timp. Si atunci, devenind atemporali, ce legatura am mai avea cu eul de acu? Cate lucruri importante pentru noi acum ar mai relevanta?
Si atunci de ce toate astea ??? Din nou intreb ... ce dovedim? Ne depasim conditia? Suntem mai mult decat am putea fi, decat ar fi posibil sa fim? Asa si? Animalul care crede ca nu mai e animal. Robotul care face ceva pentru care nu a fost programat. ... (La propozitia asta m-am blocat ... vreo 10 sec. Am mai spus eu ca nu prea patesc asta ... sa raman fara intrebari. Da' nu ma tine mult) ... Sau poate nu trebuia sa fie programat. Instructiunile de baza sunt de ajuns. Restul se invata. Suntem oare roboti ... cu prea multa libertate poate? Libertate esentiala supravietuirii ... Si totusi limitati ... limitati de software ... si de sistem, de setul de legi si reguli care ne controleaza existenta. Legi mult mai greu de incalcat decat orice lege pe care am creat-o noi. Asta sa fie testul? Sa reusim sa facem acel ceva care ne diferentiaza de ceea ce suntem. De corpul fizic. Ceva special, ceva ce nu ar trebui sa se intample. Foarte frumos ... si cu ce scop totusi? Moartea, in orice fel s-ar manifesta inseamna pierderea eului actual? Ai deveni altceva ... sau nimic. De ce as vrea sa fiu altfel? Nu sunt multumit de ceea ce sunt ... clar. Da' nici nu regret nimic, desi toate cacaturile intamplate care ma "hartuiesc" in fiecare seara, unele importante de cele mai multe ori banale pe care poate altii le-ar fi uitat in secunda urmatoare, ar contrazice asta. Nu cred ca regret nimic, si nu cred ca as vrea ca orice sa se fi intamplat altfel. Si ar fi destule de schimbat. Dar asta ar insemna ca nu as mai fi ce sunt acum ... cine sunt acum. Ori eu nu vreau asta. Sunt bun, mai mult rau poate, dar nu imi garanteaza nimeni ca as fi mai bun daca as fi facut ceva diferit. Nu mi-e frica ca as fi mai rau. Doar ca nu as mai fi eu. Eu ma definesc ca suma gandurilor mele, ganduri care se bazeaza mult pe trecut, pe experiente. De ce sa vreau sa nu mai fie eu? De ce as vrea sa fiu altceva? Chiar altceva mai bun. Superior din orice punct de vedere. Ce folos daca nu as mai fi eu?
Suntem stapanii unui univers, care exista doar pentru noi si il vedem exact cum vrem, constient sau nu. Constient sau nu si totusi in control ... asemeni unui vis in care stii ca visezi incerci sa il controlezi si prima impresie ar fi ca reusesti. Sau numa eu am de astea? Totusi nu iese niciodata cum ai vrea. La prima vedere in control, la a doua vedere doar un control iluzoriu. Pentru ca fricile noastre iau controlu si nu primesti ce iti doresti aparent ci ce ti-e frica ca ai putea primi. Dar tocmai prin gandul ca s-ar putea intampla ceva rau il materializezi. Controlat asadar de frici. Dar fricile alea tot ale noastre sunt. Fac parte din noi. Privit la un nivel si mai inalt (al treilea?) tot noi suntem in control ... doar ca nu rational. Dreacu ...
Si totusi, cat insignifianti. Cat de vulnerabili. Unii spun ca lumea, universul in mare nu ar simti lipsa unui singur individ. Mori si cui i-ar pasa. Unui grup restrans de oameni. Care si ei ar uita. Da' eu zic ca poate universul nu ar mai exista fara mine ... cel putin universul cum il vad eu ... si e singurul pe care il stiu ...
Am atins prea multe idei ... si nici una cum trebuie ... mda, ceva nou ?
Another fresh, steamy pile from the bullshit oven. Specialitatea casei.
Foarte frumos sa o arzi la niveluri ridicate, idei abstracte and all that shit asta pana cand te lovesti, inevitabil, de lucrurile simple din viata cum ar fi faptul ca imi curg mucii de parca am robinet pentru sunt alergic la polen ... la iarba of all things. How does that fit in god's plans exactly ?? ... glumesc :). I must "suffer" for my "art". Si suffer si art in ghilimele ...
In fine ... idea centrala ca tot ce exista, exista pentru si prin mine ... prin gandurile mele. Acelasi monolog monoton (da ce o dau in seara ... dimineata asta) ... si fara nici un rost si scop poate ... as prefera parca un dialog ...


5/19/08